Select Page

Ce vrăji a mai făcut BOR

Din seria: să ne minunăm un pic, Ziarul de Iași și-a permis să scrie astăzi despre salariile pe care le au mai marii celor două biserici, păstori ai Moldovei. Sumele se învârt în jurul sumei de 6000 ROn. Frumos nu? Eu nu mă declar atee pentru că aș fi ipocrită, în...

SUA acest izvor de toleranță – NOT

Mi se pare de domeniul SF ca în anul de grație 2012 să mai asistăm la chestii de genul ăsta. Eu înțeleg că a fi conservator pentru unii înseamnă a trăi în Evul Mediu dar asta este deja ridicol. Să începi să insulți pe cineva numai pentru că susține contracepția mi se...

Informaticieni din România, vă așteptăm la Iași

 Trebuie să recunosc, spre rușinea mea, că până săptămâna asta nu știam de FII Competition. Având în vedere că trăim în Era Informațională, ideea unui concurs național pe informatică mi se pare super tare. Așa se adună mințile luminate și creatoare de cod din țară și...

Unde a fugit timpul?

Suntem zi de zi atât de băgați în priză încât nu ne dăm seama că ratăm, voluntar sau nu, anumite momente, mai importante sau mai puțin importante. Și uite așa, trece viața pe lângă unii din noi, și nu mai apucăm să ne bucurăm măcar de o plimbare în parc. Am mai scris...

Despre școală

Provin dintr-o familie cu un număr considerabil de cadre didactice așa că aș putea spune că am o oarece experiență cu școala, ceva mai multă decât strict ce mi-au oferit anii petrecuți în sistemul de educație românesc. Vroiam să ating problema inutilității anumitor...

Românul și alcoolul

M-am chinuit îndelung să găsesc un titlu bun pentru acest post. Nu sunt mulțumită de el nici acum dar, o să supraviețuiesc. Faza care a generat aceste rânduri: el și ea la cumpărături, îmbrăcați cât de cât ok dar evident cu o situație materială precară. Ea timidă, se...
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.