Select Page

Sindromul Down

Cred că unul dintre cele mai dureroase lucruri ce i se poate întâmpla unui părinte, este boala copilului său.  Sindromul Down este o boală genetică ce este declanșată de existența unui cromozom în plus, de regulă cromozomul 21, de aceea se mai numește această boală...

Șah

Am salutat ideea de a avea șahul ca disciplină obligatorie sau chiar și opțională în școli. Mai ales pentru că în mintea mea sunt o groază de obiecte ce ar putea fi înlocuite: religia, muzica ce se bazează numai pe cântat, desenul ce la fel, notează cât de bine...

Happy

Mă trezesc câteodată să analizez…ce mă înconjoară și nu numai. Iar azi am analizat lucrurile care reprezintă bucurie în viața mea. Pe primul loc se situează binențeles jumătatea mea, care reușește să mă suporte, incă, în ciuda numeroaselor previziuni că eu nu am...

Mulțumesc domnule profesor!

Pentru că am tot vorbit de școală în ultima vreme, am zis să dau Cezarului ce-i al Cezarului. Pentru că unui Cezar vreau eu să mulțumesc, care mi-a fost profesor de insuportabila latină. Insuportabilă pentru că acum n-o mai vorbește nimeni, sau ca să citez pe...

7 ani de ACASĂ

Sau unde trebuie să se facă de fapt educația copiilor. Având în vedere unica reacție pe care am primit-o la articolul ăsta, și pentru că stau destul de aproape de un liceu (și am ce analiza din păcate), am zis că ar trebui totuși să-mi exprim opinia referitoare la...

Lunea mea perfectă!

Am fost extraordinar de entuziasmată de dimineață să aflu că Oana m-a ales pe mine să-i fiu soră de suflet.  Oficial am “rude” în Cluj, oraș pe care sper să-l vizitez vara asta. Mulțumesc mult Oana pentru că m-ai încadrat la categoria soră, și Organique...

Bine ați venit la școală….tunși vă rugăm!

Am văzut zilele trecute pe Facebook poza asta: Sursa. Am sperat inițial să fie o glumă proastă. Dar dacă a ajuns subiect de ziar, se pare că întradevăr, în anul 2012 avem încă regulamente de acest gen. Trist, trist întradevăr. M-a amuzat teribil declarație celor de la...

Africa my love…

Nu am fost niciodată până acolo, deși sper să ajung, dar mulțimea de filme ce arată cam ce atrocități se petrec în “lumea a treia” mă face serios să am îndoieli asupra umanității habitanților respectivelor zone. La capitolul filme, ultimul este Machine Gun...
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.