Select Page

Nu există nevinovați, doar diferite grade de vinovăție.

Cei ce ați citit trilogia Milenium sigur ați recunoscut citatul. Dar nu despre cartea respectivă vroiam să scriu. Vreau mai degrabă să fac o analiză a relațiilor pe care le observ aproape zilnic. Sesizez din ce în ce mai mult o lipsă totală de asumare a unei responsabilități. Mai ales când vorbim de destrămarea unei relații, c-o fi ea de iubire, prietenie sau orice altceva. The butler did it!!!

Inutil să spun cred, cel puțin pentru cei ce mă cunosc, că nu pot fi de acord cu faze de genul acesta. Și când mai și este o a treia persoană prinsă la mijloc, lucrurile mi se par de-a dreptul urâte. Cred că toți avem acel prieten care se ceartă cu X și apoi încearcă să te convingă că X a făcut cutare lucru, și X a zis cutare chestie. Și vice-versa că doar n-o fi X mai prejos. Și persoana a treia, care nu are nici o treabă sfârșește prins la mijloc.

Nu înțeleg de ce nu pot oamenii să facă o diferențiere a relațiilor: X cu Y nu ar trebui să afecteze relația Y cu A. Știu, e cam dificil dar nu cred că este imposibil. Asta mă enervează cel mai tare, întotdeauna altul e de vină. Nici o relație nu se deteriorează din vina unei singure persoane. Undeva, pe parcurs s-au făcut greșeli. De ambele părți. Poate dacă am învăța să ne asumăm răspunderea pentru greșeli ar fi mai bine.

Locul doi pe lista de iritări stau “amintirile din copilărie”. Pentru că dacă X se certă cu Z cu siguranță își va aduce aminte de faze petrecute când pisica era pui și bunica fecioară. Ce rost are? Dacă te-a supărat X în așa hal, redu vizitele, spunei că nu mai intră în categoria prieteni și treci peste. E mult mai bine pentru amândoi, și pentru ceilalți prieteni care nu trebuie să audă aceleași povești la infinit.

E greu, e foarte greu, dar nu cred că a spus careva că relațiile inter-umane sunt ușoare. Uite de-aia nu am eu mulți prieteni. Pentru că cei care m-au supărat au fost ușor ușor îndepărtați, încadrați la cunoștințe, și nu stau să fac capul calendar altora: “Mai ții minte acu 10 ani ce mi-a facut Y?”

Să auzim de bine!

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.