Select Page

Este trist că trăim într-o țară unde trebuie efectiv să pui interdicție la credite ca să nu mai urle unul și altul în stradă că el nu are cu ce să-și plătească ratele. Dar, apreciez sincer inițiativa BNR de a impune niște măsuri care să ducă la rărirea specimenelor cu IQ redus din sucursalele băncilor. Nu vreau să fiu ipocrită, am și eu rata mea, și probabil că voi mai avea până mor, pentru că atunci când vorbim de lucruri mari, casă, mașină, cam ai nevoie și de bancă. Dar mă îndoiesc că cei care țipau că nu au cu ce plăti ratele s-au gândit și la o eventuală perioadă de șomaj când au făcut ratele.

Cum am spus este trist să vezi oameni cărora le vinde banca avutul, dar este și mai trist că unii învață gândirea economică numai ei știu de unde. Dar poate măcar, așa forțați, vor învăța și românii ce înseamnă cumpătarea. Chiar nu trebuie să avem toți mașină (autobuze încă sunt), plasme și iPhoane, mai ales când tu nu ai bani să-ți plătești întreținerea la timp.

Până ajungem acolo, adică la responsabilitatea economică individuală, zic și eu ca Teo: Feriți-vă de bănci ca de cuie în c***e.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.