Am fost și eu printre cei ce au ales să direcționeze cei 2% din impozitul pe venit pentru crearea clinicii de cardiochirurgie pediatrică din cadrul spitalului Marie Curie, am zis că nu e mult, dar măcar să fie folosiți cu cap banii respectivi. Din păcate, nici măcar acum clinica nu e deschisă.
Te lovește durerea când citești prin presa noastră că stăm cu o clinică perfect funcțională și cu aparatură nouă, de ultimă generație și nu o folosim. Frumos nu? Oamenii care au vrut au donat, Ministerul a dat și el o mână de ajutor, dar fix la sfârșit ne înecăm ca țiganul la mal. Citeam săptămâna trecută că 13 copii de la Spitalul Sfânta Maria din Iași au fost trimiși acasă, pentru că cei de la Târgu Mureș nu îi pot primi iar formalitățile tratamentului în afară durează de numa. Ca ei, sunt convinsă că sunt încă câteva zeci măcar. Și acum vine întrebarea: De ce există situații de genul acesta când există o clinică construită fix pentru așa ceva în țară?
Răspunsurile sunt cel puțin nesatisfăcătoare, mai ales pentru părinții care au un copil ce moare când poate fi salvat: că nu s-au ocupat locurile, că nu sunt medici, etc. Păi medici nu sunt că ați avut grijă să-i alungați pe cei buni din țară, și ar veni poate o parte înapoi dar să le oferi ceva, ore de lucru ok, salarii decente. Mi se pare inadmisibil să stai cu o clinică perfect utilată și să nu o folosești să salvezi vieți.
Ți-ai imagina, având în vedere că ne referim la un serviciu atât de necesar, că cei ce pot face ceva să schimbe situația vor și face. În schimb sunt mult prea îngropați într-o luptă politică de tot râsul, în timp ce sunt copii ce mor când ar putea fi salvați, atât timp cât am putea face ceva și alegem să nu. Și uite așa ajung cei mai tineri și nu numai, să zică: I don’t want to live in this country anymore!
Comentarii recente