Select Page

Știți deja că mă apuc din nou de școală.

Printre altele am zis să mă interesez și de un master mai serios. Și cum Social Media și Marketingul e pe val am zis să mă uit oleacă pe aici.  Era online, era la o universitate ok dar…nema preț. Pentru că până la urmă contează și asta. Și am zis să trimit un mail să întreb ca omul. Măcar să știu și eu.

Am zis că mi se va răspunde sec și gata. Mare greșeală. Am fost frumușel sunată de un tip care s-a recomandat frumos, și care a început să îmi povestească de ce este programul lor atât de mega tare și în același timp să se asigure că am background-ul necesar. Că nu mă apuc și apoi încep să mă uit ca gâsca în lemne. Nu tu examene, frumos teme săptămânale notate, discuții în clase virtuale, schimb de impresii și treburi de-astea. Ce mai…super.

Și apoi vine întrebarea șoc: alte chestii care te-ar interesa? Și eu…bun, totul e frumos, dar halatul cât e halatul? Și mi s-a explicat frumos cum e și cu banii. M-a mirat că mi s-a cerut un feedback pe tema asta și anume dacă e mai mult decât mă așteptam sau dacă e cam cât mi-am imaginat. Am răspuns politicos, am fost informată că voi primi un mail cu detaliile discutate pentru a le putea analiza și că dacă am vreo problemă să nu ezit să-i contactez.

Și acum…e mai mult decât poate bugetul meu, deci nu voi putea să mă specializez unde și cum vreau. Voi alege probabil până la urmă dacă voi vrea o facultate din cadrul Univ. “Al. I. Cuza”. Dar, la modul de a atrage studenți, mai avem multe de învățat. Pentru că în momentul în care cineva investește timp și bani pentru a explica fiecărui potențial aplicant în parte de ce e bine să faci carte la ei atunci ajungi să-ți pară rău că nu poți să faci masterul lor. Plus, e online, deci am libertate nu tu fugi până la facultate să ajungi la un seminar pe durata căruia vei adormi (nu sunt toate la fel, nu generalizăm). Lucrul pe proiect adică exact ceea ce vei întâlni în viața reală ca să nu mai spun că programa mi-a plăcut tare. Aici poate ar trebui să învețe și facultățile noastre să fie mai flexibile. Să pregătim cu adevărat tinerii pentru o piață a muncii ce nu te așteaptă să te trezești și să înveți din mers.

Da…mai e mult până departe.

 

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.