Dacă nu mă pălește vreo boală degenerativă de creier, voi ține minte toată viața momentul când am ieșit din cabinet tremurând toată de s-a speriat taică-tu cu ecografia care arăta că ești acolo, chiar te-ai hotărât să vii…
Doi ani te așteptasem, eram sigură că nu mai vii și totuși… ai zis să ne bucuri viața. Ai fost un finuț din burtică, mi-ai oferit o sarcină minunată, m-ai lăsat să mă bucur de fiecare lovitură din miez de noapte.
Și apoi, marea întâlnire: tremuram de numa numa… nu mai aveam putere să plâng și încă nu-mi venea să cred că ești acolo, în brațele mele și că vocea mea chiar te linistește… aveai 5 min…
Și ai crescut, frumos, ușor ușor, și ne-am tot minunat de tine, de mânuțele mici care ne căutau, de zâmbetul tău, de râsul tău care ne binedispune indiferent de situație.
Mi-a stat inima când ai zis tata și mama, și încă mă mir unde încape într-un corp atât de mic atâta iubire.
Îmi pare bine că ești încăpățânat și că deja vrei să-ți impui punctul de vedere, deși știu că o să am viață grea cu tine… dar e bine să înveți să-ți susții părerile.
Mă bucuri teribil când mănânci bine după ce în primă fază numai în genunchi nu am stat ca să mănânci și tu o linguriță de supă.
Mă topesc când mă fugărești prin casă :”Mami mami”, că na… nu ți-ai luat doza de iubire. Când dormi ești cel mai dulce, probabil și pentru că ai grijă să ne termini pe timp de zi de nu mai avem energie nici eu nici taică-tu seara.
Cel mai mult, m-ai făcut să-l iubesc pe taică-tu și mai mult, deși nu credeam că e posibil. Voi doi sunteți perfecțiunea mea.
Mă simt privilegiată că o să te văd crescând, explorând și scoțându-mi peri albi… 🙂
Mami te iubește tare tare copil cu păr bălai…
Comentarii recente