Mi-am găsit inspirația pe ziua de azi de pe Facebook prin imaginea asta:

Sursa.

Mare adevăr nu? O să vă gândiți probabil că sunt un pic cam tânără să vorbesc despre relații de durată mai mare sau mai mică. Greșit zic eu. Am avut norocul să-mi cunosc actualul soț devreme, foarte devreme ar spune unii. Acum 10 ani când eram încă naivă la anumite aspecte. Cu toate astea trebuie să recunosc că până nu am început să locuim îmreună nu am știut cu adevărat ce ne poate pielea. De asta sunt de părere că toți cei ce vor să se căsătorească trebuie să locuiască întâi o perioadă împreună.

Revenind la mesajul din imagine. Nu voi fi ipocrită și o să spun că a fost totul numai lapte și miere. Mai ales că am “crescut” cumva mai mult sau mai puțin împreună, am devenit împreună adulții de astăzi iar când pui două temperamente vulcanice laolaltă care mai și la adolescență, nu ai cum să nu obții scântei.

Numai că noi am fost “bătrâni” în sensul că nu am fugit de o luptă și am încercat mereu să reparăm ceea ce era de reparat. Așa că, am ajuns să fim împreună și azi, fiind ferm convinși că ce ne va da viața vom suporta împreună. Ce va fi de reparat vom repara împreună.

Iubirea nu este un lucru pe care să-l arunci numai pentru că te-ai supărat 5 minute. Iubirea, ca orice alt lucru cere timp și devotament pentru a crește și a se maturiza. Iar un lucru pot spune cu certitudine orice relație cere dăruire ca să meargă, că o fi o legătură romantică sau doar prietenie. Poate ar trebui să învățăm de la bătrâneii care după 50 de ani se plimbă tot de mână prin parc.

Poate de asta are nevoie de fapt lumea, de oameni care nu aruncă la gunoi sentimente, poate așa vom deveni mai buni, vom clădi o altfel de lume pentru cei ce vin după noi…poate.