Select Page

Bănuiesc că știți deja de potențiala lege care vezi tu Doamne va face să crească numărul de copii din această magnifică țară.

Ce fel de copii? Nedoriți binențeles cum bine spune și Ruxa și Dolo. Lăsând la o parte dezbaterea de ordin religios care cel mai probabil se iscă când e vorba de asta, știută fiind cred opinia bisericilor creștine referitor la acest fenomen, mi se pare cam tâmpenie ideea asta cu să mi se spună ce să fac cu corpul meu.

Revenind. E bine poate că se dorește și introducerea unei perioade de meditare asupra unei decizii care oricum va traumatiza respectiva femeie mai mult sau mai puțin, doar că aș spune că ar trebui să fie altele prioritățile. Trăim într-o țară care mai are un pic și te pedepsește dacă vrei să faci un copil. Pentru că nu avem sistem sanitar ok, ca să ai siguranța unei sarcini fără probleme, nu avem creșe, nu avem grădinițe și poate cel mai important că tot vorbim de avort, nu avem un program serios de educație sexuală.

Copii află de acasă cum e cu sexul, numai că buba este când mama și cu tata sunt prea sfioși încât să-i explice ca lumea progeniturii cum e cu acest fenomen. Și atunci te trezești că află gigu și cu gicuța de pe net sau naiba mai știe de unde și te trezești cu povești ca:

sursa.

Frumos nu? Nu ar trebui să fim mai preocupați de faptul că în România anului 2012 avortul este încă o metodă contraceptivă? Poate ar trebui întâi să ne gândim cum să mai scădem numărul de analfabeți, să culturalizăm un pic populația, să oferim o alternativă pentru toate zonele. În Iași există un cabinet de planning la maternitatea Elena Doamna unde știam că se distribuiau inclusiv anticoncepționale, prezervative, plus că ofereau consultații gratuite, lucruri cu adevărat utile, ce pot preveni în mod mult mai practic atât apariția unui copil nedorit cât și traumatizarea femeilor ce se văd nevoite să apeleze la astfel de metode.

Numai că, sunt convinsă că în mediul rural nu există astfel de facilități. Și atâta vreme cât nu schimbăm ceva fundamental în modul de gândire, în înțelegere a contracepției, tot ce va reuși să facă legea asta va dura mai mult să faci un avort. Sau va crește rândurilor copiilor nedoriți, cu părinți frustrați, care eventual nu au ce să le ofere. Și tot așa, din lipsă de educație, vor face și ei ca părinții lor și cercul vicios își va vedea liniștit de drum.

Ar mai fi o altă lege care cred că ar trebui să aibă prioritate și anume cea a adopțiilor. Avem orfelinatele pline de copii ce așteaptă o mamă; de ce să nu simplificăm procesul, ca acești copii nedoriți să ajungă în brațe iubitoare. Poate nu vor fi adoptați toți, dar dacă măcar o parte ar ajunge să cunoască căldura unei familii…acesta ar putea fi considerat un succes nu?

Dar se pare că din nou altele sunt prioritățile. Până la urmă clasa politică are nevoie de idioți needucați așa că să-i producem zic.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.