Am zis inițial că nu voi scrie despre marea declarație șoc a noului nostru prim-ministru cunocută la ora asta de toată lumea cred. Dar citind la Cabral asta….am zis că totuși aș vrea să spun și eu ceva (mai ales pentru că avem iar cod portocaliu, galben roz bombon ). Cei care m-au citit vineri seara știu că am fost până pe lângă Roman weekendul ăsta; în afară de bizonii aferenți drumul super ok. Ce mi-a plăcut, când am ajuns la destinație, Săbăoani, am văzut că drumul este curățat, se circulă ok, asta știam deja, dar mi-a plăcut că foarte mulți oameni și-au curățat frumos în fața porților, singurei. Deci se poate…nu a stat lumea să aștepte să vină Boc sau primarul să le dea zăpada din fața casei.
Acum altă chestie pe care nu o pricep: a nins peste tot în țară, în unele locuri mai mult, în altele mai puțin, dar nu am înțeles cum vine faza cu muritul de foame. Eu nu mi-am făcut provizii la mare apocalipsă albă și tot am un kil de ulei și unul de făină în casă. Deci în caz de dezastru…fac o pâine seacă și tot nu mor de foame…cum mama naibii în mediul rural nu ai un kil de faină în casă? Mi se pare suprarealist…dar na..or murit oamenii de foame…buhuhu fix când o venit ăla cu camera de filmat.
Îmi este imposibil să cred că bunicii mei nu au prins ierni poate mai grele decât astea, dar sunt convinsă că nu așteptau oamenii să vină Ceașcă să-i dezăpezească. Și sunt convinsă că faină de o mămăligă sau o pâine aveau oamenii (probabil la fel ca și acum, numai că știrile astea nu intră în prime-time).
Cum spuneam…e iar cod portocaliu, SHOWTIME.
sa dea dumnezeu sa nu fim in locul oamenilor despre care vb tu…nu ai de unde sa stii k au de mancare sau nu…din pensii de C.A.P..adik 3.5 mil nu stiu dak iti mai permiti sa faci borcane de zacusca si tot felul de compoturi si gemuri. si inca o chestiune…magazinele din sat sunt absolut goale…s-a vandut si marfa expirata…si pana la urma au si “nesimtitii” astia dreptul sa traiasca; Iar autoritatile au si ele ceva obligatii totusi..pe langa tot felul de drepturi.
Nu cred că erau numai persoane cu pensie de 350 RON. Cred că generalizarea în orice direcție nu e benefică nimănui.
nici eu nu am venitul de 3.5 mil…dar nici nu am in casa provizii ..m-am obisnuit k dak am nevoie de ceva..magazinul e deschis..asa k ,neanuntata,as ramane si eu fara mancare rpd dak as fi pusa intr-o asemenea situatie.