Tati meu e cel mai tare, chiar și când se supără pe mine. Mai ales că știu că pun buziță și gata supărarea… și mama așa mai râde de noi…
Tati nu se supără serios niciodată, e cel mai de treabă din casă și cel care mă face să râd cel mai mult… și mami râde de râsul nostru…
Dimineața își bea cafeaua cu mine… pe mama o mai băgăm numa oleacă în seamă ca să nu pună bot, apoi îl pupăcim și pleacă la muncă… iar dupa-amiaza când mergem la plimbare sunt cel mai vesel… mă ține de mânuță și am senzația că pot fugi tare tare oriunde… spre disperarea lui mami binențeles…
Seara e fun time… ne jucăm, facem baie.. bine, mama mă spală, eu râd la tati și apoi ne uităm la gâzuțe pe perete… și pentru că nu mă prinde somnul când e lângă mine mă adoarme mama. Nu că sunt eu copil rău dar cum să adorm când am atât de multă joacă cu el, nici să pic și nu capitulez. Știu că vine să mă verifice, pentru că îi simt privirea aia a lui care îmi spune că totul va fi bine, și atunci râd în somn.
Așa că tati… ești cel mai tare și mami e de acord că altfel nu mă lăsa la ea pe blog…
Comentarii recente