Am tot meditat dacă să scriu sau nu postul ăsta dar un zâmbet m-a convins.
Ce zâmbet? Cel al nepoțelei mele. Care are acuși 8 luni și e la stadiul în care descoperă lumea, și jucăriile. Și este uimitor cât de mult poate să te binedispună. Așa că ce tot atâta terapie anti-stres. Un zâmbet de copil e tot ce vă trebe. Și poate ar trebui să fim și noi mai des copii. Măcar un pic.
Mă bucură să văd un adult de 27 de ani jucându-se cot la cot cu un bebe de câteva luni. Și cum se luminează când râde numai pentru că ai aruncat migea în sus. Astea sunt momentele care sunt importante, pe care ajungem să le prețuim.
Așa că, mulțumesc Maria că ne înseninezi zilele.!!!
Comentarii recente