Luluța

De-a lungul vieții mele au fost puțini cei care au îndrăznit să mă alinte. Adevărat este că nu ai loc de multe alinturi de la Raluca. Luluța a fost unul din ele. O singură persoană a îndrăznit să mi se adreseze așa fără să primească o privire “drăguță” de la subsemnata.

Pentru că eu am fost un copil serios, maturizat mult prea repede grație, datorită, mulțumită “familiei tradiționale”, așa că nu am gustat apelative gen “Ralucuța”. În schimb, există oameni, puțini, care vin în viața ta pe neașteptate, care o schimbă în bine și te fac să crezi din nou în oameni.

Am mai spus-o, am avut noroc. Am avut în viața mea, fix atunci când trebuia, OAMENI, BĂRBAȚI așa cum trebuie. Așa că, în ciuda faptului că numai normală nu sunt, nici nu prea aveam cum, sunt bine, sunt pe linia de plutire.

Iar azi, azi mi-e dor. Mi-e dor să îmi spună Luluța. Să o întrebe pe mama ce mai fac. Să îmi spună că trebuie să vedem ce facem cu 8 Martie (daa știu ca a trecut) și ce facem cu ziua mamei.

E bine măcar că am amintirea lui. Amintirea a ceea ce ar trebui sa fie un tată, un om.

Așa că… azi sunt Luluța 🙂