Ce face omul când nu are subiecte de scris pe blog? Depinde de fiecare, eu am făcut o vizită la spital.
Bine, cred că e clar că am exagerat olecă, m-am dus cu treaba mea la spital și am ieșit și cu subiect de blog. Care este? Vacile de mame care nu sunt în stare să-și educe vacile de fete.
Mi se pare de domeniul imposibilului ca în anul de grație 2012 să văd o puștoaică de 12 ani la rând la ecografie că trebuie să i se facă chiuretaj, cu mama de mână ca să fie tabloul complet. Unde mama naibii fusei bre când fică-ta era în șură cu Vasile? Oare tu ca mamă, de ce ai prefera să-ți fie traumatizat copilul pe viață decât să-l înveți oleacă să aibă grijă de el?
Eu nu am avut “plăcerea” unei experiențe de genul ăsta, și asta numai datorită mamei mele. Dar îmi pot închipui că este una dintre cele mai dureroase experiențe pentru o femeie. Că sunt copiii mult mai precoce decât eram noi nu mai este un secret pentru nimeni. Poate părinții ar trebui să mai fie și părinți și să-și educe copiii (de ambele sexe) cum să evite evenimente de acest gen.
Sincer, impulsul meu primar a fost să o bat pe maică-sa până recită ca pe Tatăl Nostru metodele contraceptive, numai că a câștigat bunul simț pe care mă laud că-l am. E trist. Acea fată va crește traumatizată, sau poate nici măcar nu va înțelege ce se întâmplă cu ea și în maxim un an va fi din nou la aceeași coadă pentru același motiv.
Educația unui copil este o muncă continuă, nu se termină când l-ai dat la școală. Și apropo de școală, bine că se predă Religie, dar Educația Sexuală sau Rutieră lipsesc cu desăvârșire. Utilitatea este evidentă, doar că lipsește cu desăvârșire.
Până nu vor învăța părinții să-și învețe copii, bănuiesc că voi vedea acest tablou de fiecare dată când mă voi duce la control.
Comentarii recente