De ce?

Toți suntem egali și cu toate astea nu avem toți aceleași șanse de reușită, sau poate doar nu încercăm suficient. Mergând cu tramvaiul zilele trecute am ascultat fără să vreau o conversație ce a conținut printre altele: Îl mai știi pe X. Da…e la pârnaie că o băgat cuțitul în unu. Da pe Z? Am auzit că e la produs în Spania. De ce m-a șocat? Pentru că vorbim de copii de liceu.

Nu pot găsi o explicație rezonabilă legată de acest fapt. Cum ajung copii interesați numai de furtișaguri, panarmă, bătăi și alte treburi înrudite? De acord nu putem fi toți doctori docenți sau mai știu eu ce dar totuși…mă sperie cât de generalizat pare acest fenomen. Nu numai că se maturizează prea repede dar copii ăștia urmăresc o viață care înseamnă pușcăria mai devreme sau mai târziu. De ce părinții lor nu încearcă să le ofere o alternativă? Poate nu vor fi bogați peste noapte dar chiar nu putem să le oferim o alternativă?

Probabil poartă și societatea o parte din vină. Media de astăzi promovează vedete de carton, diferite domnișoare ce au ajuns vedete numai pentru că au avut relații cu cine trebuie. De ce nu sunt promovați cei ce întradevăr fac ceva de valoare? Dacă câștigă un adolescent o olimpiadă internațională este, poate, subiect de știre o zi, pierdută printre ce a mai făcut Tonciu, Buruiană și alte “vedete” a căror nume nu mă chinui să le țin minte. E trist. Și de asta am ajuns fabrică de pițipoance. Poate ar trebui să facem o școală de părinteală ceva. Ca să nu mai ajungă copii să aibă astfel de modele.

 Sper ca noi, tinerii să putem schimba ceva. Deși privind un pic în viitor copii mei nu își vor găsi ușor un loc în această mare de falsitate și valori de calitate îndoielnică. Dar putem măcar spera; deși moare și speranța asta încet și sigur.