Sau unde trebuie să se facă de fapt educația copiilor.

Având în vedere unica reacție pe care am primit-o la articolul ăsta, și pentru că stau destul de aproape de un liceu (și am ce analiza din păcate), am zis că ar trebui totuși să-mi exprim opinia referitoare la educația care se face, sau mai bine spus nu se face. Sunt de acord cu cei ce spun că nu pot arăta toleranță generației etnobotaniste, dar nu pot fi de acord cu acuzele ce se îndreaptă mai mult sau mai puțin spre școală. Există o limită a ceea ce poate face școala în educația unui copil / adolescent.

În trecut, inclusiv când eram eu la școală exista colaborare între școală și părinți. Anume, venea părintele la școală, discuta cu dirigintele, se ocupa măcar cât de cât de odraslă. Și poate cel mai important, părintele susținea profesorul. Job-urile stresante nu sunt o scuză, pentru că și părinții noștrii erau ocupați. Și așa ajungem la problema de azi, sau cel puțin una din ele: părinții pun în cârca școlii tot. Ei bine, atâta vreme cât părintele îi va lua copilului de clasa V-a iPhone și o să-i spună că poate să facă orice, degeaba se va chinui cadrul didactic să-l disciplineze. La fel ca și cazuri : “Da’ ce îți trebuie atâta școală?”. Vă dați seama că plodul care aude asta acasă e sprinten rău la ore. NU.

Nu degeaba sunt cei 7 ani de ACASĂ. Așa cum îi vede pe părinți că se poartă așa se va purta și el. Iar în ceea ce privește consumul de substanțe mai mult sau mai puțin legale, părinții sunt cei ce trebuie să ia măsuri. Eu personal când văd draci de-ăștia care la 9 trebuie să-și bea cafeaua prin parcări nu să învețe, asta mă gândesc: săraca maică-sa care nu a știut să-l învețe. Pe de altă parte, cum spunea un profesor de-al meu în liceu: stați liniștiți băieți, că e nevoie și de măturători de stradă.

Poate în loc să vă cocoloșiți odraslele și să faceți credite să aibă plodul nu știu ce calculator sau telefon, ar trebui să-l învățați valoarea muncii, a banului. Așa poate o să creștem oameni de calitate, nu puștani care-și bagă în venă. și nu știu cine sunt The Beatles.

Vreau să precizez că nu m-a bătut mama niciodată să învăț, nu am avut numai 10 pe linie,am urât cu disperare goana după note instituită prin panarama ce se cheamă actuala admitere la liceu și facultate, și nu am avut mobil decât târziu rău după standardele actuale, și ăla cu abonament plătit din alocație. Dar am învățat ce înseamnă să respecți un cadru didactic, să vrei să citești o carte și să nu te mai saturi ascultând anumiți profesori (aici ține și de flerul dascălului). Deci se poate și fără bătaie, sau prohibiții (îți iau calculatorul). Trebuie numai un pic de voință, pentru că, principalii modelatori ai oamenilor de mâine nu sunt dascălii, sunt părinții.

Școala are nevoie de ajutorul părinților dacă vrea să facă performanță.