Am fost în vizită la bunicii mei, acu câteva săptămâni. Da, mă număr printre cei suficient de norocoși să-i am încă în viață. De ce simt nevoia să povestesc despre asta? Pentru că bunicii mei de pe mamă au 58 de ani de căsnicie. Foarte adevărat, probabil și datorită faptului că pe vremea lor nu existau relații de 10 ani până să te căsătorești. Și stau și mă gândesc: cum au reușit? Am văzut în jurul meu mult prea multe căsnicii care ori merg greu, ori nu mai merg și stau și mă gândesc… de ce? Ce secret minune al înțelegerii în cuplu aveau bătrânii și de ce nu l-au dat mai departe? Îmi place să văd bătrânei plimbându-se prin parc; îmi hrănește sufletul de romantică cu o speranță că voi ajunge și eu o babuță mai mult sau mai puțin ridată și că mă voi plimba în același Copou în care mă plimbam când eram adolescență, de mână cu același om de care m-am îndrăgostit atunci. Cine nu are bătrâni să-i ia cu împrumut și să-i întrebe: Tataie, cum ați reușit? Poate învățăm și noi ce este important cu adevărat în viață, învățăm să-i prețuim pe cei de lângă noi.

Vă las în compania lui Tandra: