Am râs cu gura larg până la urechi la văzul acestei poze pe peretele meu de Facebuc:

De ce m-a amuzat? Fusese sharuită de o adolescentă. Nimic rău în asta dar mi se pare atât de….de…să-ți publici “suferința” pe pereți. Nu mă înțelegeți greșit, sunt convinsă că respectiva avea motive de suferință. Am fost și eu adolescentă (acum muuuuuulți ani), am plâns și eu din cauză de băieți dar parcă nu știu, noi aveam oleacă de decență. Nu țipam în gura mare ce prețioase suntem și cum o să plângă tipul X după noi.

Așa că…sfat prietenesc…nimeni nu e de neînlocuit, nici el dar nici tu. Așa că…modestia e poate cea mai bună. Șiiiii chiar trebuie să știe tot Facebucul că ți-a dat papucii?

Să ne auzim cu bine!