Crybabies…crybabies everywhere

Recenta mea “problemă” cu RATP-ul a adus o chestie veche în actualitate pentru mine: plângerea de milă, mai ales de salar în situația asta.

Mă simt nevoită să mai spun odată: nu te obligă nimeni să faci ceva dacă tu consideri că poți / meriți mai mult. În cazul acesta de exemplu, știai că este o muncă cu oamenii, că vei da și peste ne-educați, ți-ai asumat riscul acesta. Pe mine ca om corect nu mă interesează că tu câștigi 600 RON. Nu este problema mea.

O să spuneți cum de îmi permit să-mi dau cu părerea? Păi îmi permit. Cât am fost în facultate am muncit și eu pe 500 RON pe lună, și pot spune sincer că mi-am îmbogățit colecția de înjurături grație clienților pe care îi aveam în față. Asta nu însemna că făceam concurs care pomenește mai mulți sfinți într-o frază.

Așa că, din punctul meu de vedere, nu te mai plânge și măcar încearcă să crești. Dacă poți. Dacă nu….atunci poate ar trebui să-ți cunoști limitele și să știi că atât poți duce.  Parcă prea ne credem buricul Pământului câteodată.

Așa că…oficial mă doare în paișpe dacă unul sau altul crede că e plătit prea puțin, trebuie să ne învățăm să căutăm mai bine…să creștem profesional prin propriile forțe.

 

This entry was posted on Wednesday, November 14th, 2012 at 6:03 pm and is filed under De toate pentru toti, Lumea în care trăim. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Post a Comment



Subscribe without commenting

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.