Category Archives: Personale

Tati

Guest Post by Alex firește 🙂

Tati meu e cel mai tare, chiar și când se supără pe mine. Mai ales că știu că pun buziță și gata supărarea… și mama așa mai râde de noi…

Tati nu se supără serios niciodată, e cel mai de treabă din casă și cel care mă face să râd cel mai mult… și mami râde de râsul nostru…

Dimineața își bea cafeaua cu mine… pe mama o mai băgăm numa oleacă în seamă ca să nu pună bot, apoi îl pupăcim și pleacă la muncă… iar dupa-amiaza când mergem la plimbare sunt cel mai vesel… mă ține de mânuță și am senzația că pot fugi tare tare oriunde… spre disperarea lui mami binențeles…

Seara e fun time… ne jucăm, facem baie.. bine, mama mă spală, eu râd la tati și apoi ne uităm la gâzuțe pe perete… și pentru că nu mă prinde somnul când e lângă mine mă adoarme mama. Nu că sunt eu copil rău dar cum să adorm când am atât de multă joacă cu el, nici să pic și nu capitulez. Știu că vine să mă verifice, pentru că îi simt privirea aia a lui care îmi spune că totul va fi bine, și atunci râd în somn.

Așa că tati… ești cel mai tare și mami e de acord că altfel nu mă lăsa la ea pe blog…

1 an

Pe 10 septembrie s-a făcut anul de când nu mai dormim ca lumea… 🙂 glumesc firește, având în vedere că fiul nostru este acum soarele și luna și etc.

Știți cum se serbează un eveniment de-ăsta când nu reușești să aduni toată familia la un loc? De trei ori, cu trei torturi…

Așa că… suntem rupți… puiule, să ne trăiești, mami și cu tati te iubesc, și la anu hai să restrângem party-urile oleacă.

Vă las cu o poză de la Colibița unde ne-am serbat cu nașii… mulțumim nanu și nana de alint…

20150912_181539

Sfaturi… sfaturi peste tot

 

Daaaa chiar te rog sa-mi spui tu cum să-mi cresc pruncul… pentru că sigur o să te ascult…NU

Fază în parc, o cucoană mult prea grijulie, nu mai putea de ce avea fii-miu șosete în picioare. Da duduie, știu și eu că e cald, dar fără alea calca aiurea că transpiră… vaaaai dar sunt șosete de-lea scurte și etc…

Altă deșteaptă… să-i dea covrig… serios? da ți se pare că e subnutrit sau că m-ar interesa ce crezi?

Sfat prietenesc: dacă o mămă nu vă cere sfatul… păstrați-vă “inteligența” pentru voi. Nu e în regulă să te bagi unde clar nu e treaba ta… plus, în ceea ce ma privește să nu vă mirați dacă vă trimit în vizită la mamele voastre.

Nu e concurs… fiecare mamă face cum crede că e mai bine așa că mai ușor cu băgatul în seamă pe scări.

Și pentru ca tot am văzut la Zicu și Florica ce se poate face cu aceste sfaturi… vă las mai jos video-ul, poate înțelegeți mesajul.

Sursa imagine.

Cum e să fii mamă

Foarte adevărat că eu am preferat să nu scriu prea mult pe parcursul acestui aproape an (OMFG) despre cum mi s-a schimbat viața, daaaar, am zis că poate totuși nu ar fi așa de rău să înșir niște rânduri pentru posteritate și nu numai.

Tot timpul cât am fost însărcinată mi s-a prevestit: vaaai să vezi cum se schimbă toate…. Cam la fel cum fuse și cu căsătoria… și fix ca la căsătorie… nu s-au schimbat chiar atât de multe.

Bine, foarte adevărat că nu eram noi nici înainte păsări de noapte în club în fiecare sâmbătă. Deci ce s-a schimbat? Orele de plimbare în prima fază, pentru că toamna și iarna nu prea merge să scoți copilul la plimbare pe la 6 seara că e deja întuneric… dar în rest… ne-am adaptat repede la noua situație.

Și totuși ce s-a schimbat? Ne trezim mai devreme pentru că avem un puști tare matinal, râdem mai mult, ne jucăm o groază și am astea ar fi.

Da a mai plâns la colici, mai plânge la dinți acum dar nu cred că faci un bebe ca să ai de ce te plânge. Îmi lipsește somnul luuuung dar apoi vine “teroristul” și râde cu toată gura la mine, și-mi trece… pentru că au o super-putere puștii ăștia: te fac să uiți de toate relele.

Așa că, dacă faci pasul ăsta când știi că ești pregătită cu adevărat, cum am făcut eu, nu ai cum să nu te bucuri de fiecare moment.

Am noroc de un băiat super, care ne bucură zilele și când are el chef și nopțile, și de o jumătate cu adevărat mai bună care m-a ajutat la fiecare pas, ajutându-mă să devin o mămică perfectă pentru puiul nostru.

 

Bucurii de mamică

Nu am mai scris de foarte de mult, dar cum aici e locul pe care îl vizitez când vreau eu… nu cred că se supără multă lume.

Deci… ce am mai făcut? Cred că cel mai important e că am reușit performanța să nasc… da da știu ca poate părea că nu e mare lucru, și până la un punct nu e… dar e foarte important pentru mămică…

Post de felicitări…

Pentru că i-am promis că dacă / când termină cercetările va primi un blog post special…here it is.

Felicitări jumătății mele pentru obținerea titlului de doctor în Informatică Economică. Sunt firește toată mândră…

În același timp, sunt și foarte bucuroasă că voi afla din nou ce înseamnă un weekend liber, concediu, seri liniștite.

 

Poșta Română, acestă sursă eternă de nervi

Sfat prietenesc: dacă vă luați ceva de pe Amazon să fie mic….

Puterea unui “Mersi”

 

 

 

 

 

 

 

Cu foarte puține excepții, toți lucrăm cu oameni pe lângă noi, cu care interacționăm mai mult sau mai puțin.

Și așa ajung la titlu: contează mult să ne luăm din timpul nostru pentru a mai vorbi cu cei cu care interacționăm. Eu am avut noroc să dau peste oameni care erau dispuși să mai și comunice c mine, dar șefi mai mult sau mai puțin zgârciți cu aprecierile. A fost unul din lucrurile cre nu mi-au plăcut. Am învățat din ele, dar aș fi apreciat foarte mult un cuvânt bun, nu numai critici. Sunt de acord că omul ma și greșește și că trebuie să i se spună că a greșit, dar există mai multe moduri de a face asta.

Așa că, am crescut și am dat peste oameni care mai folosesc 5 min din timpul lor pentru a te întreba: “Are you ok?” Valorează mult. Psihicul uman este extraordinar, poate lucra cu puțin. Iar un angajat happy, va înțelege mult mai ușor că nu poți să-i dai o mărire sau că va trebui să stea peste program uneori. Atât timp cât ești corect cu el.

Și, notă de subsol, Mersi mult Roxi de apreciere. Made my day!

 

Despre boală…

Băi tată și cât am sperat să nu mai scriu despre boală și spitale așa vreo 1000 de ani.

Nici nu știu ce e mai rău, faptul că vezi un om cum se topește, sau neputința familiei care ar da tot, ar face orice pentru încă o zi. Ce întrebi un bolnav de cancer? Cum te mai simți? Pare cinic nu? Îmi și imaginez răspunsul meu: Fantastic, mor încet, plin de citostatice, mă doare tot, dar în rest sunt extraordinar!

Știi cum ajungi să apreciezi viața ca pe nu știu ce? Faci o plimbare până la oncologie. Nu-ți mai trebuie altă motivație ca să mănânci sănătos sau să mai urci și pe scări nu cu liftul, cel puțin mie nu.

Nu știu cum reușesc, sincer spun toate acele familii care se duc în vizită în acea clădire nouă, frumoasă, curată, dar care parcă duhnește a moarte. Te aștepți să o vezi la orice colț, cu coasa ei nemiloasă.

La capitolul pozitiv, pentru că este și așa ceva, personalul este foarte drăguț, grija pentru pacienți super…deci se poate și într-un spital de stat, trebuie doar cap și să oferi omului niște condiții de muncă ceva mai sus de Evul Mediu.

Vă doresc la toți să nu călcați pe acolo, EVER!

Să ne auzim sănătoși!

Fără titlu

I will run until my feet no longer run no more
And I will kiss until my lips no longer feel no more
And I will love until my heart it aches
And I will love until my heart it breaks
And I will love until there’s nothing more to live for

 

Pentru ca toți avem nevoie de o melodie de genul ăsta din când în când:

 

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.