2001

Urmează un post care nu credeam că va vedea lumina zilei dar cum internetul e locul preferat al refulărilor, am și eu nevoie de postul ăsta ce va fi cred până la un punct chatarhic pentru mine.

Anul 2001 este și va rămâne cred încă o bună perioadă cel mai negru din viața mea, cel care putea să mă “make or brake” cum spune englezul. Ar fi putut fi detronat de 2016, dar a venit fii-miu pe final de an așa că, 2001 câștigă detașat.

E anul în care s-a rupt totul în mine odată cu destrămarea familiei mele, din vina lu’ mama că doar se știe că femeia e mereu de vină.

Martie a venit cu replica secolului: “Și ce-ar fi să o omor pe mama în seara asta?”. Atunci s-a dus dracu orice iubire pentru donatorul de spermă care cică îmi este tată. Binențeles, totul este o manipulare, mama m-a învățat, nu s-a întâmplat nimic, iar internarea lui mama la Neurochirurgie a fost un complot al extratereștrilor ce ne ghidează prin unde alfa, beta și tetha.

De unde atâta ironie? Bunicii mei, pentru care am încă respect nu au vrut niciodată să recunoască eșecul lor ca părinți. Mereu a fost vina altora. Și uite așa, încet și sigur s-a adunat multă frustrare și durere în mine. Pentru că m-am săturat să aud cum mereu sunt alții de vină. Nu frățică, fii-tu e suma tuturor experiențelor pe care le-a avut, nu numai a celor de după de s-a însurat. Și dacă el a ales să-și rezolve problemele din căsnicie lovind o femeie, și pe copii lui (că am luat bătaie și eu și sor’mea) înseamnă că undeva tu ai dat greș, că tu l-ai învățat să fie bărbat.

True story: la ceva timp după ce a avut-o pe mama parcă bunică-mea a pierdut o sarcină; avansată, a necesitat spitalizare. Cum lumea nu tace s-a trezit unul să-i spună lui străbunicu, că vai uite noră-ta e internată și cine știe ce i-a făcut Mihai. Ce a făcut omul? A încărcat căruța cu ce avea de adus la copii și s-a pornit. Și a luat-o pe bunică-mea la rost ca doar nu o bate fii-su. Bunică-mea binențeles ca a râs de numa. Și tot l-o așteptat pe Mihai pe prispă cu biciul în mână să-l măsoare “prietenește” dacă auzea ceva aiurea. Așa era el, omul, nu neapărat numai femeia, se respecta. Și era oier, nu știu sincer dacă a citit 3 cărți la viața lui, dar știa că fii lui sunt responsabilitatea lui chiar dacă s-au însurat.

Așa un om ar fi prins bine pe lângă mine în anul 2001. Mi-ar fi arătat că nu toți bărbații sunt niște porci ordinari care-și termină familia și apoi au pretenția să fie puși pe un piedestal. Mare baftă am avut de un bunic de pe mamă care a știut să-mi arate ce înseamnă de fapt dragostea. Nu mai spunem de cel mai bun om din viața mea, ăsta de m-a luat și de nevastă. (despre el alt roman la altă dată).

Ce am vrut să scot cumva în evidență cu tot romanul ăsta? O căsnicie nu se destramă din vina unei singure persoane. Mama și-a primit doza de cinism din partea mea de nenumărate ori. Îmi știe părerea, că na, oaia neagră a familiei nu tace. Prietenii apropiați știu ce-mi poate pielea.

Dar când sunt din nou redusă la statutul de “tu ești mică nu știi ce spui”, când văd din nou incapacitatea familiei mele extinse de a tace măcar dacă tot nu are nimic inteligent de spus, mă enervez… și scriu… apăsat, pe taste negre, cu lacrimi în ochi.

O să muriți fraților și tot nu o să știți să recunoașteți cât de înguști ați fost. Sunteți victima propriului orgoliu. Și da… vă rog să-mi explicați cum coșmarurile pe care încă le am sunt doar o manipulare a unei persoane. A naibii mind control, că poate trebuia să-i spun să mă facă să uit dracu că ați existat vreodată dacă tot e atât de bună ființa asta la manipulare.

Da știu că rândurile astea vor arde probabil un pod care oricum era șubred tare și ținut în echilibru numai de un om pe care sincer nu meritați să-l cunoașteți, dar sincer, nu îmi mai pasă. M-am săturat să zâmbesc frumos ca și cum aș datora ceva cuiva. Nu datorez nimănui nimic. Dacă nu erau 3 bărbați extraordinari in viața mea, oameni care din nou zic, erau / este mult peste voi, dacă era să fiu la mila voastră, se alegea praful de mine așa că mai ușor cu laudele pe scări.

Și da, acest post nu este scris de mine, este scris de geamănul meu malefic care se află sunt influența lui Baba Cloanța… pentru că toată lumea știe că Raluca nu poate formula un gând propriu.